miercuri, 9 aprilie 2014

                                                 Blondina - spionul secret

                                       Capitolul I

   S-a terminat vara. Chiar de maine va trebui sa lingusesc profesorii din nou, cum fac in fiecare an, ca  sa primesc si eu macar un zece in fiecare semestru. Sa recunosc: a fost cea mai naspa vara, singurul lucru pe care il astept dintre toate activitatile scolare e blogul clasei. Eu ma consider  spionul familiei de 12 ani si scriitor in devenire.
    Este vorba  despre castigarea dreptului de a scrie pe blogul scolii. Singurul lucru de care ma tem este ca rivala mea, Gina sa castige numai pentru  ca e majoreta si atunci o vor vota  toti baietii. In afara de asta, chiar ador sa scriu, eu iau note la romana numai de zece. In timpul liber, imi place sa-mi ondulez parul meu blond si perfect, si sa se stie; prietenele mele sunt Ana si Gloria.  STATI! Se intampla ceva. UPPS! Vine tata, trebuia sa dorm deja. Faza 1-INAPOI IN PAT.


                                                        Va continua
                                                                                                               de (MARA SOMESAN)

vineri, 2 martie 2012

Saxifraga

          O planta de mici dimensiuni, iubitoare de soare, rezistenta la uscaciune. In cultura nu suporta solurile nedrenate, infloreste in aprilie-mai. Florile sunt foarte frumoase, de mici dimensiuni culori diferite: alb, galben, roz. La noi in tara se gasesc: (Saxifraga aizoides), (Saxifraga androsacea), (Saxifraga bryoides), (Saxifraga carpathica), (Saxifraga hieracifolia),( Saxifraga luteo-viridis), (Saxifraga moschata), (Saxifraga oppostifolia), (Saxifraga paniculata), (Saxifraga pedomontana), (Saxifraga rotundifolia), acestea sunt cele pe care le-am gasit eu, poate mai sunt si altele.
         Eu mi-am adus de la Colibita - (Saxifraga paniculata) cred ca s-a prins, dar nu foarte usor. Mai am (Saxifraga arendsii Peter Pan)-roz, (Saxifraga caesia) -alb. Astept sa vad cum infloresc, este o planta ideala pentru stancarii.

miercuri, 22 februarie 2012

Despre genul Daphne






          Daphne este genul unui arbust ( unii ii spun subarbust, dar nu vreau sa intru in discutii tehnice-is not important) care infloreste primava, este o planta subalpina- care se gaseste mai ales in padurile de conifere. La noi exista 2 specii ( poate mai multe, dar eu pe astea le cunosc), (Daphne mezereum) - tulchina sau liliac salbatic. Este o specie mezoterma, am gasit-o  la Valcea, Cheile Turzii dar si in jnepenisurile din Muntii Rodnei.    
          O alta specie, ocrotita de lege, este (Daphne blagaiana) - iedera alba aflata in multe parcuri nationale din tara noastra. Anul acesta mi-am comndat (Daphne arbuscula), (are flori roz), astept cu nerabdare sosirea lui ( vreau sa il vad plantat in gradina mea). Exista multe specii de Daphne cele mai multe specifice Caucazului, de asemenea incrucisari intre specii. Iubitorii de plante alpine detin exemplare spectaculoase. Din pacate la noi in tara ajung destul de greu si la niste preturi care mie una mi se par mari, dar sper ca in urmatorii ani sa se schimbe lucrurile si la noi. Am gasit-o la Eutopia, Roberto Rossi si Dianadia sunphoto ( aici sunt cele mai ieftine aduse din Ungaria)

In asteptarea ghioceilor 2

     



 Pulssatila e una dintre plantele mele preferate. La noi in tara se gaseste in flora spontana a Muntilor Carpati. Planta aceasta aparent modesta, e plina de gratie si eleganta. Planta nu creste mare (ce bine!), tulpina si floarea, pe partea dorsala prezinta un puf, care ii confera dragalasenia specifica. In 2011 mi-am achizitionat (Pulsatilla vulgaris)-culoare mov, astept cu nerabdare sa vad inflorirea ei. Mi-am mai cumparat si (Pulsatilla alba) si (Pulsatilla vulgaris rubra). 
      Imi plac foarte tare plantele de primavara, ma gandesc la chiodonoxa, o planta de mici dimensiuni, infloreste printre primele, foarte rezistenta la temperaturi mici, florile sunt albastre sau albe eu am albastra, si sper sa o vad inflorita. O alta floare spectaculoasa este (Ipheion uniflorum), o planta cu flori albe, albastre si roz, de inaltime mica cu o putere de adaptare mare, am cele 3 culori. (Adonis vernalis)  ruscuta de primavara este o planta protejata, de o frumusete extraordinara, am cautat sa cumpar dar nu am gasit, iar semintele din afara au costuri foarte mari. Viorelele (Scilla Bifolia) se gasesc in aproape toate padurile de foioase, am adus si eu din padure.

marți, 21 februarie 2012

In asteptarea ghioceilor 1

Bate vant de primavara, in realitate sau in mintea mea? Realitatea e ca astept cu nerabdare topirea zapezii. Vreau sa vad iarba! (verde din curte). Nu am eu gazon profesional dar il iubesc, pentru ca a fost facut cu multa munca, numai tatal meu stie cum a scos fiecare buruiana (un fel de erbicidare naturala), de pietre sa nu mai vorbim. Trebuie sa recunosc ca la munca bruta nu am participat. Actualmente am iarba pe doua portiuni: una la soare care se lupta cu radacinile de papadie (nu cred ca am sa erbicidez, latura mea ecologica invinge intotdeauna) cealalta la umbra, aici avem probleme cu muschii ( bine ca nu infloresc) :).

Ma gandeasc la cati bulbi am plantat in toamna, m-a ajutat si fiica mea mai mare, mi-a luat pe nevazute un plic de anemone si i-a plantat ea cum a stiu si pe unde a stiut la momentul respectiv, pe urma nu si-a mai amintit. Ma gandeam sa ii replantez, dar am zis sa n-o dezamagesc.

Am primit primavara trecuta ghiocei din padure, sper sa ii vad mari. Apoi in vara am fost in piata in cautare de ghiocei mari, bulbosi si am gasit. Pai cand au inteles bunicile ca eram in cautare de flori au inceput sa ma strige, de nu stiam cum sa mai plec. Mi-am cumparat de 5 lei 2 legaturi, sper sa iasa. Tanti de la care am cumparat zice ca le spune lusce, asta nu stiam. Denumirea latineasca este (Leucojum aestivum), se gaseste si la noi in flora spontana, in zona Banatului din cate stiu eu.

Trebuie sa imi mai infloreasca Hepatica, e o specie foarte iubita de crescatorii de alpine, avem si o endemica Hepatica transilvanica ( Sa fim fericiti cu ce ne-a dat Dumnezeu). Am mai adus din padure, (Scilla bifolia), unii le spun viorele, mai am toporasi (Viola odorata) am adus de la munte, dar si dintr-o padure aproape de casa. Mi-as dori foarte tare sa am si toporasi albi, sunt in zona Moldovei, mi se par adorabili, la fel si cei galbeni, se gasesc prin Bucegi. Ador banutii (Bellis perennis), asa ca echipata cu un sot (care n-are nici o treaba cu plantele dar ma insotete) si o mica lopata am purces pe Dealul Jelnei la cules, cu tot cu radacina. Vreau sa pun in gazon la soare, sa se lupte putin cu papadiile.

De banuti ma leaga o amintire, in scoala generala mergeam la mama mea la munca si treceam pe langa un parc, cu iarba si f multi banuti din astia. Parcul asta a fost amenajat, are acum gazon si nici urma de banuti. Anul trecut mi-am luat unii de cultura, din piata, roz ciclam si roz pal, nu au fost scumpi asa ca intentioneez sa imi mai cumpar.

Mai am crocusi, aceia clasici, mov inchisi, unii galbeni mai mici si unii crem. Anul trecut am achizitionat bulbi de branduse variegate albi cu mov, un soi pe care nu l-am retinut, dar stiu care e. Bineinteles ca am adus si din padure, (Colchicum autumnale), care la mine infloreste numai primavara, ca nu inteleg nimic, doar am adus-o inflorita toamna. Exista o specie endemica (Crocus banaticus) (multumesc Doamne Doamne!) nu o am dar mi-as dori, am vazut un site dedicat acestor minunate flori si am gasit cu mandrie si specia noastra.

plantele de stancarie

M-au pasionat dintotdeauna plantele mici, de stancarie, alpine sau cum li s-or mai spune. Profesorul meu de ecologie ne explica faptul ca dispunerea plantelor in etajul alpin este asemanatoare cu modificarea biodiversitatii de la ecuator spre poli. Adica in zona alpina avem salcie pitica, conifere mici, etc plante asemanatoare cu cele din zonele reci spre foarte reci. Nu as putea spune de unde mi-a venit pasiunea asta pentru plante mici intr-o tara a megalomaniei, (case cat mai mari) si plante cat mai mari neaparat Thuja si Buxus.Imi place foarte tare sedumul, drept pentru care de am colectionat cateva specii, apoi sempervivum vreo 3 specii, una dintre ele e din flora spontana, am gasit-o la Colibita.



       Cerastium tomentosum, sau lana caprelor, se adapteaza si creste oriunde, o am peste tot, dar cel mai mult ii place la soare, vara se transforma intr-un covor alb nemaipomenit de frumos. Alta specie preferata este Phlox subulata, un gen de floare cu frunzisul tepos, foarte mica, iubitoare de soare, care se intinde pe sol, inflorind la sfarsitul lunii aprilie inceputul lui mai. Anul trecut am avut doar ciclam, dar in toamna mi-am achizitionat si alte varietati a caror inflorire o astept cu nerabdare. Tot anul trecut am descoperit si argintica Dryas octopetala, e minunata floricica asta. Am cumparat-o in vara, bineinteles ca am udat-o in fiecare zi, frunzele ei sunt de un verde crud, cu o culoare neschimbata, anul acesta astept floricelele. Planta aceasta se gaseste si in flora spontana, e iubitoare de soare si foarte rezistenta, se poate cultiva fara probleme in gradina. De asemenea imi plac foarte mult speciile de Saxifraga (ochi de soricel), una dintre ele  creste si la noi Saxifraga aizoon (iarba surzilor), o am din flora spontana ( Colibita).


luni, 20 februarie 2012

Doresc sa vand urmatoarele plante

Pentru ca incepe sezonul de plantari, va pot oferi urmatoarele plante:

Yucca filamentosa - Yucca de gradina, iubitoare de soare
Phalaris arundinaceae picta - iarba ornamentala
Tradescantia - flori albaste, de gradina
iris clasic - violet
ghiocei de padure -
o multime de specii de sedum
bujori - rosii
lonicera - caprifoi clasic
hosta frunze mici variegate
oenotera
campanula bianuala
myosotis
cerastium
Delosperma galben
Rhus typhina